MARIN IFRIM
Scriitorul,
jurnalistul și critical literar Marin Ifrim, s-a născut în comuna Bălăceanu,
județul Buzău, la 1 decembrie 1955, după profesională, liceu și școala de
Maiștrii, a terminat și Facultatea de istorie. Debutează literar la
revista „Familia”, în
anul 1980, cu poezie. În jurnalistică redactează articole în: „Muntenia”,
„Senator”, „Informația Buzăului”, „OPINIA”, toate din Buzău. Mai debutează la
revista „Ampfytrion”, din R. Sărat. Are zeci de volume publicate, iar prin
2014, inițiază propria revistă „Cartelul metaforelor”. A fost membru al Uniunii
Scriitorilor, membru de onoare al Ligii Scriitorilor și secretar-general la
„Renașterea Buzoiană”.
Este
scriitorul care a promovat zeci și zeci de scriitori. Cine se ducea cu vreo
carte cu intenția de ai scrie o cronică nu refuza pe nimeni. Deși, din când în când apropiații îi mai reproșau. Că le plac unora, că nu le plac, advăru-i că
era un generos. De multe ori, în cercuri mai restrânse, ne spunea că și-a
pierdut mii de ore din viață privind această generozitate. Apoi, o lua de la
capăt!
Privind
amintirile mele cu acest mare generos scriitor, desi se găsesc în vreo 10 volume
ale mele, aici, le voi împărți în:
Amintiri din
perioada anilor 2002 – 2009, când cele 7 volume ale mele au avut una sau mai
multe cronici și, nu numai, De fiecare data când îmi oferea un volum al său, în
autograf, printre altele, îmi spunea că: „Sincer, crede în potențialul meu, așa
cum nu s-a îndoit, încă de la început”. Vă dați seama, stimați prieteni,
stimați cititori că acestea au fost bucuriile continuității, ele venind de la
un membru titular al Uniunii Scriitorilor. Multe din cronicile sale pe care mi le-a adresat, stau mărturie
în volumul „Poemul ceelor șapte” (O viață...un om…o antologie), volum premiat.
Amintirile
dintre anii 2010 – 2019, au fost din ce în ce mai frumoase, mai minunate, mai
ales că am reușit într-o oarecare măsură să pot să-i dovedesc aprecierile mele.
Astfel, cu ajutorul Cenaclului „Amurg Sentimental”, am reușit să-i spun
Președintelui acestuia, directorul editurii cu același nume și a revistei cu
același nume Ion Machidon. Revistele „Amurg sentimental”, „Uscând o lacrimă” și
„Cartelul metaforelor”, pot sta oricând mărturie. În lucrarea pe care am
început-o, sper să pot s-o duc până la capăt, vor fi la fiecare scriitor
lucruri mult mai ample. Amintirile cu acest Mare generos scriitor, chiar dacă a
plecat dintre noi, sunt ample și vor continua prin multe ipostaze. Mai ales că de la o prietenie nu-i suficient să
primești, e necesar să-i și oferi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu