vineri, 19 februarie 2021

La Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” Buzău

  Regina literaturii județului Buzău nu poate fi altcineva decât Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”, condusă de Directorul Sorin Burlacu. 

  Ieri, 17 februarie 2021, Autorul născut în comuna lui „Ion Caraion”, vecin cu, comuna lui „Vasile Voiculescu”, s-a deplasat la sediul actual al Bibliotecii Județene, împreună cu câteva volume. Întâmpinat de Directorul Bibliotecii, Autorul născut în comuna lui Ion Caraion, azi comuna pierdută, după ce a înmânat antologia „Fântâna buzoiană”, volum prefațat de Gheorghe Postelnicu (USR), despre care, Președintele Național al Ligii Scriitorilor, Al. Florin Țene, membru al Academiei Americano-Române, în articolul domniei sale a spus că reprezintă „O pagină de istorie în Literatura Română”, s-a discutat despre Lansarea la Buzău a 5 volume. Ceva curios! Dar, pentru liniștea cititorilor, aceste volume care pot fi împărțite în: 

* Două înainte de complexa și complicata operație.  

* Alte trei după complexa și complicata operație. 

  Așadar, după cum se poate deduce din această împărțire înainte de operație, autorului nu i-a stat gândul la cele 2 volume iar după operație Pandemia ne-a oprit. 

 Desigur, așa cum ne precizează și domnul Director, astăzi, dăruind Bibliotecii 4 volume, în eventuala lansare, botezul, a celor 5 volume, dacă îl adăugăm și pe cel care deja se naște la o editură buzoiană, va avea loc în situații speciale. Adică, cu mască și maxim 15 persoane. 

  Amintind de luna octombrie a anului trecut, atunci când la o Emisiune TVCampus, intitulată „Clubul Artelor”, de binecunoscutul jurnalist Titi Petre, când, printre altele preciza: 

„- Doamnelor și Domnilor, vă prezentăm un scriitor buzoian, mai mult cunoscut în țară decât la noi ...”.

  Iată, dragi cititori că binecunoscutul jurnalist Titi Petre, avea dreptate. Dacă din anul 2007, de la botezul volumului „Mănăstirea din comuna pierdută”, chiar dacă ai mai scris 17 volume, nu mai lansezi cărți la lăcașul reginei literaturii de 14 ani, la ce să te aștepți. Paisprezece ani! Ce trece vremea? 

 Revenind, vorba marelui povestitor Ion Creangă, nu știu alții ce... simt! Dar pentru mine drumul la Bibliotecă și discuțiile privitoare la literatură purtate împreună cu domnul Director în acest lăcaș, au însemnat o bucurie, iar privitor la mască, am plecat cu gândul că vom ajunge repede să trăim vremuri mai bune.



 

Niciun comentariu: