miercuri, 8 aprilie 2020

Amintiri cu scriitorii cunoscuți




DUMITRU ION DINCĂ
Alături de Marii poeți români

Scriitorul, jurnalistul, memorialistul, criticul literar Dumitru Ion Dincă, s-a născut șa 15 iulie 1949, în satul Clondiru, comuna Ulmeni, județul Buzău. Este absolvent al Facultății de Ziaristică. Absolvent al cursurilor post-universitare la Academia de Studii Economice , precum și al cursurilor de la Antibes-Franța, Cursuri de Civilizație franceză. După ce o perioadă scurtă a lucrat ca profesor, întreaga activitate și-a desfășurat-o în presă, precum: „Viața Buzăului”, „Tineretul liber”,  „Agenția Națională de Știri”, „Scânteia Tineretului”, fiind corespondent reprezentând județele Buzău, Vrancea, Bacău. Dar, și 7 ani  la  „OPINIA”, prezentând alături de Marin Ifrim, literatura de la pagina a 6 a, generând cale liberă la mulți scriitori buzoieni înspre Uniunea Scriitorilor.
Privitor la activitatea literară, este un scriitor prolific. Bogatei sale activități scriitoricești i se mai poate adăuga și activitatea de critică literară, dacă ne gândim la cele 2 volume numite „Considerații asupra literaturii buzoiene contemporane”, Editura „Omega”2009, considerate utile și apreciate de critica literară, dar, și alte volume de acest fel.
Dumitru Ion Dincă, este membru cu state vechi în Uniunea Scriitorilor. Pentru activitatea sa laborioasă, a fost declarant „Cetățean de Onoare”, al Buzăului, iar în anul 2010 a fost declarant „Omul anului”. Când am spus că scriitorul Dumitru Ion Dincă, stă alături de „Marii poeți români”, m-am bazat pe mărturia unui scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, care se găsește la pagina 311, a revistei „Uscând o lacrimă”, cu nr. 33-35 2016.
Amintirile și bucuriile generate de acest Mare scriitor au fost neânumărate, noi aici, vom prezenta doar vreo câteva. Prima bucurie a fost colaborarea cu ziarul „Opinia”, la pagina literară vreme de mai mulți ani. O a 2 a plăcută amintire a însemnat cronica din volumul II „Considerații asupra literaturii buzoiene contemporane”, de la pagina 61- 62. Prin anul 2011, la o întâlnire, am fost prezentat de Domnia Sa, valorosului scriitor vrâncean Gheorghe A. Neagu, directorul binecunoscutei reviste literare „Oglinda literară”. Și alte întâlniri într-un cadru mai restrâns. Cert este că întotdeauna prezența acestui Mare scriitor m-a onorat, simțindu-mă mândru că pot să cunosc asemenea valoare literară.

Niciun comentariu: