vineri, 21 februarie 2014

Primeam cărţile când m-a strigat călugărul

Cu toţii, măcar cei care am prins mai mult timp pe aici pe pământ, ne mirăm cât trece vremea de repede. Fiind unul dintre aceştia, mă mai mir de câte lucruri poate face un om într-o zi. Aşa cum ni s-a întâplat nouă, grupului buzoian de la Asociaţia "Origini" în 15 ianuarie când am vizitat patru mănăstiri, am stat la o slujbă, cu toţii am participat la   două parastase create de unii din membrii, în frunte cu responsabilul grupului, unul la Cimitirul Bellu, la  Monumentul Luceafărului poeziei Mihai Eminescu iar celălalt la Reperul moral al României-regale, la Mănăstirea Cernica, la eroul-monah Iorgu Cosma (monahul Gherasim).
 Revenind la Cimitirul Bellu, după ce poetul Alex Vâlcu a cântat, finalizând programul Cenaclului "Amurg sentimental", condus de poetul, editorul şi directorul Ion Machidon, la Monumentul lui Eminescu, am mers  la acest grup pentru a primi o sacoşă cu cărţi din antologia "Clipe de bucurie". Tocmai când am început să frunzăresc una din cărţi sunt strigat de un călugăr: - Măi Negoiţă! Mă uit destul de mirat, cu gândul că: - Cine din breasla slujitorilor de aici ... dar mai mirat rămân când privesc şi nimic nu aud. Continui să frunzăresc aceeaşi carte dar...Iarăşi aud strigarea! De data aceasta îl văd, pe el, Călugărul, care vine şi mai aproape, dar nu-l cunosc. Doar a treia oară, când mă întreabă: - Ce faci? Nu mă mai cunoşti? Reuşesc să-mi dau seama că acest glas îmi este cunoscut, că, doar cu memoria auditivă am mai rămas. Călugărul fiind un coleg Constantin B. de la Grupul şcolar Boldeşti-Scăieni, pe care l-am frecventat împreună prin anii 1965 - 1968.

4 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Frumoasă întâlnire! OF, TINEREŢEA....

Dumitru K. Negoita spunea...

Elena Marin-Alexe
Multă mirare când tocmai frunzăream "Clipe de bucurie", aproape de mormântul poetului nepereche Mihai Eminescu din Cimitirul Bellu, să-ţi pronunţe un călugăr numele...
Despre ceea ce a însemnat odată tinereţea...Numai de bine!
De toate cele bune şi de ploi de bucurii să aveţi parte.

Tudor Cicu spunea...

A.Ganea mersese până la căpătâiul lui Cioran (în Franța) ca să afle un răspuns cu privire la soarta României. Nu mă miră că un călugăr, apărat de mizeriile societății la care suntem expuși, dragă prietene, te-a recunoscut după atâția amari de ani! Cum să-l recunoști, când barbă nu ți-ai lăsat, și nici nu te-ai lepădat de... ăla (ptiu! doamne iartă/mă!)- (cum ne spune la toți, părintele în biserică). El, de! E călugăr, cu Domnul se culcă, cu Domnul se scoală! Ar fi fost interesant un interviu, o convorbire, o discuție... după atâția ani! să știm și noi, păcătoșii, ce văd ei în noi!

Dumitru K. Negoita spunea...

Stimate Tudor Cicu, am vorbit doar emoţional şi marginal despre neaşteptata întâlnire cu acest Călugăr pe care-n tinereţe l-am cunoscut, aşa cum am spus, un elev precum toţi elevii. Discuţia a fost lungă, tocmai venise de la Muntele Ahos. Iar o chestiune cu totul şi cu totul specială în discuţiile ce au urmat, a fost cea mărturisită de el, Călugărul: - Trăiesc de ceva vreme în slujbe şi rugăciuni pentru "Mântuire", acolo, unde cred că şi unii scriitori vor ajunge! După aceste cuvinte pe care, sincer, într-un fel erau risipite iar eu,cred, fără să păcătuiesc, le-am adunat! Aşadar, m-am despărţit liniştit cu gândul că mergând pe o potecă, n-o să păcătuiesc într'u cuvinte.
Mulţumesc pentru trecere şi inteligentele cuvinte ticluite.