joi, 24 ianuarie 2013

O grădină ,,cu minuni'' în Munţii Buzăului

De ceva vreme mi-am dorit să nu mă mai încarc de tot felul de neâmpliniri, fie că aleşii locali ori naţionali - Uite ce fac? Fie despre Xulescu cel care ar fi călcat strâmb...că mulţi din negativişti au ajuns în frunte, precum paraziţii! Am început să înlocuiesc neâmplinirile cu - Bucurii autocreeate. Şi, credeţi că este greu? Da, de unde! Este extrem de minunat, numai să căutăm fiecare câte un drum...Uite! Eu, vorba scriitorului Aurel Anghel, am găsit o potecă şi, mă bucur de fiecare dată când merg şi-o îngrijesc, bifând ori de câte ori mi-aduc aminte câte ceva din mersul pe această cărare.Uitaţi-vă! Nu mai devreme de astăzi, într-o scurtă vizită la ,,Fundaţia Sfântul Sava '' de la Buzău, întâlnind directorul acestui lăcaş,  pe PC pr.prof. dr. Mihail Milea, membru USR, într-un scurt dialog care se referea la o propie  achiziţie ca făcând parte din - Proiectul meu de decenii-n urmă, de-a da viaţă lucrurilor prăfuite...spre finalul acestui dialog, aşa cum se întâmplă destul de des între slujitorii condeiului, mi-a fost înmânată cartea ,,Părintele Macarie, în slujba Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului'', în care autorul Sava Bogasiu, nimeni altul decât Mihail Milea, arată că această carte ,,este în sine o cântare liturgică închinată lui Dumnezeu care-şi arată măreţia Sa prin lucrarea misionară a părintelui Macarie de la Monteoru, părinte care şi-a început călugăria jertfelnică la mănăstirea Poiana Mărului''...şi, odată cu cu această carte am primit ,,Pâinea vieţii''. serie nouă cu nr.51 (925)/20-26 ianuarie 2013.
Această publicaţie editată de biserica ,,Sfântul Sava de la Buzău'' cuprinde lămuriri privind: Spovedania; Glasul Evangheliei; Dicţionar de termeni şi cuvinte religioase; Sf. Ierarh Grigore Teologul...viaţa minunile şi acatistul.
Revenind la cartea ... Despre părintele Macarie, autorul Sava Bogasiu ne prezintă personajul acestei cărţi  odată cu începutul călugăriei la Mănăstirea Poiana Mărului, numind Sările, sat din comuna Bisoca, localitatea naşterii părintelui. Citind această carte în drumul meu de la Fundaţie până acasă, am descoperit că, Părintele Macarie a fost călugărit în mod special la- Mănăstirea Poiana Mărului, întrucât în vremea comunismului a fost desfiinţată. Stăreţia sa, la această reânfiinţată mănăstire pe care a înflorit-o, s-a dovedit a fi de bun augur. Considerat, cum spune autorul şi nu numai, ,, un destoinic duhovnic contemporan''. Pe întreg cuprinsul cărţii, autorul ne prezintă o serie de ecouri evocate de presă privind activitatea, precum şi dragostea de-a înfrumuseţa lăcaşuri, precum biserica de la Sări ori zidirea unei noi biserici precum cea de la Şindrila. Cum ,,omul sfinţeşte locul'', de la - Grădina cu minuni, îl găsim astăzi la  Biserica Monteoru, unde, cu toată dragostea continuă ctitorirea şi ajutarea semenilor. În capitolul 7 al cărţii, autorul ne prezintă - Personalităţi deosebite care l-au vizitat pe părintele Macarie Beşliu, şi-n capitolul 9, capitol încărcat de amintiri, dealtfel precum întreaga carte, redând din activitatea acestui părinte...
Aşadar, citind cartea şi ,,pâinea vieţii'' am trăit o nouă bucurie pe care aş încerca s-o leg de-o emisiune dintr-o Duminică de pe TVR1 ,,Lumina credinţei'', ce-a fost prezentată părintelui Macarie, este adevărat, la o scară mai redusă decât cartea PC  Sava Bogasiu.

2 comentarii:

Cristina C spunea...

Imi place foarte mult scrii...

:) Numai bine!

Dumitru K. Negoita spunea...

Cristina C.
Mulţumesc pentru apreciere. Ploi cu bucurii îţi doresc.