luni, 13 ianuarie 2020

La zece ani de la Festivalul Artelor de la Bisoca

Anul acesta voi sărbători o sumă rotundă de ani și, la astfel de vârstă , e absolut necesar să tragi linie și să-ți aduni faptele. La mine faptele se referă la cele literare, la monumentele înălțate și la alte preocupări culturale care vor rămâne în urma mea.       Au trecut 10 ani, dar, parcă ieri s-a întâmplat această mare bucurie. Se întâmpla în anul 2010, când gândurile mele îmi spuneau:
Gata! Până aici! E suficient.

Terminasem volumul antologic „Poemul celor șapte (o viață...un om...o antologie)”, care reprezenta cea de-a 8 a carte. De acum gândurile se îndreptau înspre măruntele colecții. Chiar și-n situația când acestea nu reprezentau un bisnis pentru mine însemna o preocupare legată de istorie și, tot ce-i legat de istorie pentru mine a însemnat și înseamnă o preocupare plăcută. Și cum multe acțiuni din viață au un dar, a apărut și la mine o chemare. A apărut o invitație primită de la pr. prof. dr. Mihail Milea. O invitație pentru data de 15 iulie 2010, la „Festivalul Artelor de la Bisoca”. În frumoasa zi de vară a lui 15 iulie 2010, în prezența a 200 de elevi, în prezența, Inspectorului Școlar General, prof. Florina Stoian; Inspector Limba română, prof. Maria Pleșea; Directorul „Fundației Sf. Sava”, pr. prof. dr. Mihail Milea; scriitorul și diplomatul Bucur Chiriac, poetul Horia Băiescu ... A fost un spectacol grandios care a cuprins toate cele 7 Arte, având ca moderator pe distinsa și talentata prof. Oana Maria Pleșa, prezentându-ne și multe clișee lirice. Când a ajuns la LITERATURĂ, ne-a amintit că-n sală sunt 3 generații de autori de cărți care lansează aici volumele:
A început cu generația regretatului scriitor și diplomat Bucur Chiriac, cel care ne-a prezentat volumul: „Clopotele Athosului”, într-un ritm alert, coerent, interesant, diplomat, A urmat volumul meu, „Poemul celor șapte (o viață...un om...o antologie)”...După, moderatorul a vorbit de-o carte a unui tânăr dar, și utilizând cuvinte solide, clare și pline de lirică, adresate volumelor„Clopotele Athosului” și  volumului „Poemul celor șapte (un om...o viață...o antologie”).
 Finalul a fost unul deosebit de strălucit, frumusețea acestuia a fost generată și de cuvintele moderatoarei, de la un capăt la altul lirica domniei sale și la propriu și la figurat a fost demnă de o seară de vis.„ Parcă deja lămpile din serile de la Bisoca s-au aprins și, vor rămâne așa!
Și ca totul să fie și să rămână una din Amintirile cele mai de vază, nu a fost suficient că mă încărcasem de atâtea și atâtea bucurii, am și mai auzit glasul Moderatoarei pronunțându-mi numele la primirea Diplomei de „AMBASADOR AL LIMBII ROMÂNE”.
Așadar, dragi prieteni, iată! S-au scurs 10 ani de la Festivalul Artelor de la Bisoca, dar, bucuriile încă persistă și, ce mai am de spus, dacă nu, ADMIRAȚIE, STIMĂ, RESPECT- ORGANIZATORILOR. Pentru mine și amintirile mele Distinșii amintiți vor rămâne nemuritori.

Niciun comentariu: