miercuri, 5 octombrie 2011

O zi din viaţa unui Mare pământean

Din Jurnalul de...azi !
Cu toţii ştim ce înseamnă bucuria pentru noi şi câtă nevoie avem de această stare sufletească,pricinuită de mulţumire. Cum timpurile multora nu ne-o mai pot aduce, de ceva vreme am hotărât să-mi ajut semenii dar şi pe mine," aruncând mingea la plasă" cum se spune, după chip, asemănare şi pricepere, aşa am ajuns să creez ciclul - Bucurii autocreeate - prima carte,botezând-o - Din măruntele colecţii - scoasă de la tipar în primăvară.Acum,în plină toamnă, împlinind şi-o sumă rotundă,atât în publicistică dar şi-ntr-un număr de cărţi, aştept de la aceeaşi tiparniţă din Bucureşti, pe cea de a doua carte din aceast ciclu,intitulându-se: Pasiuni din ...Amintiri !Bucuria aşteptării,este atât de mare încât am dorit să-mi deretic prin casă şi s-o mai luminez, iar această lumină a venit şi cu-n mare dar, o carte intitulată "O zi din viaţa unui preot".
Astăzi( miercuri),mulţumit de liniştea nopţii, de dimineaţă am luat această carte din propia-mi bibliotecă, urmând ai da curs citirii în orele serii, numai că, nu am mai putut-o lăsa când mi-am dat seama câte bucurii cuprinde.
Pe scurt, această lumină vie, după cum bine ştiţi nu mă joc de-a cuvintele, după ce
se întoarce,la şfârşitul lui august de la Soroca(invitat de Consiliul Raionului),dintr-o vizită cu caracter cultural, trece prin Chişinău, pentru a lua parte la festivităţile de ziua Independenţei şi după câteva,alte opriri prin lăcaşuri "Ortodoxe"basarabene se întoarce acasă, povestind minunatele întâmplări de prin localităţile, fie vama Sculeni, fie popasul de la Mitropolia Iaşi... ajungînd,împreună cu întreaga delegaţie, în oraşul iubirii, atunci cînd vieţuitorii de la Muntele Athos,sunt la "rugăciunea de aur"...Nominalizând întreaga delegaţie,vis-a-vis de aşezământul acestora,Sava Bogasiu,la ceas de noapte, cu lux de amănunte, ne spune cine a fost,este şi cum poate sta atâta iubire într-un suflet,fie-n mersul pe jos de acasă la"Mireasa Oraşului (Casa Domnului, propiul lăcaş-construit-, Catedrala Municipală"Sfântul Sava"din Buzău) ,fie cu"Gândacul zburător", aşa cum defineşte Domnia Sa, maşinuţa(o mică bijuterie ce consumă 2 litrii de motorină la o 100 kilometrii) şi,cu ajutorul căreia ne poartă prin, BUCURIILE AUTOCREEATE, de Mihail Milea(numele adevărat al autorului),proaspăt membru al U.S.R., fie Aşezămintele de la Câmpeni,Ulmeni ori Năeni, fie Campusurile de la Bisoca,Maliuc din Deltă ori Câmpeni...toate adunate în Fundaţia Sfântul Sava de la Buzău.
O o o o, câte ar fi de spus despre"O zi din viaţa unui preot",când citeam prin cărţile Domniei sale că,România-i "grădina Maicii Domnului",stăteam şi mă întrebam,cum,de ce ?Acum am aflat câte ceva,iată !scrieţi ROMÎNIA şi,cum spune, autorul cărţii,cuvintele desfăşurate,formează alte trei cuvinte "OM ÎN RAI".
...Doamne !Fie-mi iertat,am simţit atât de multă modestie la acest,Mare om,care,pe lângă preot,este şi profesor şi doctor în ştiinţe, promotor cultural,salvator de lăcaşuri părăsite,creeator de muzee,iubitor de fapte umane,salvator de oameni...şi,aş numi, după ce am citit cartea - O ZI DIN VIAŢA UNUI MARE PĂMÂNTEAN- ce ne învaţă mereu, cu lux de amănunte : Cum să facem să ne fie mai bine ?
...Astăzi,doar am citit şi-am scris...Nu !Chiar dacă,am simţit multe bucurii că m-au cuprins, o rază şi-o adiere au avut grijă să nu mă înec...

2 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

O zi buna doresc unui om cu suflet curat.Multa binecuvantare domnule Negoita!

Dumitru Negoita spunea...

elena marin-alexe
Vă mulţumesc pentru trecerile dv.,pentru binecuvântări şi urări iar tot ce doriţi să vi se împlinească.