Nu le consider miracole

    Aici în Stațiunea Balneoclimaterică lume și lume. Astăzi într-o discuție subiectul numărul 1 a însemnat că românii pleacă. După o serie de discuții, de ce, pentru ce, unde se duc, ce fac și câți se întorc? Am ascultat o sumedenie de răspunsuri și, o sumedenie de lamentații care nu se mai opreau și chiar riscau să intre în penibil. Pe malul acestora intru în subiect și spun că apreciez românii care pleacă, se școlesc și se reântorc așa cum au făcut odată cei care s-au întors de la studii din Franța, Austria, Germania și au înființat Academia Mihăileană...dar și cei care se întorc astăzi și încearcă să facă ceva și pentru români dacă vor cu tot dinadinsul să dea o rezistență acestor mediocrii politicieni...Au urmat alte discuții, unele pro, altele contra, iar câțiva curioși mă provoacă și tot mă provoacă, eu le răspund cu nonșalanță altfel decât direcția înspre lamentații, până când cineva cu-n ton mai ridicat mă întreabă:
-  Dar Dumneata ce ai făcut pentru România de tot duci discuțiile în această direcție?
-  Dacă Dumneavoastră ați ridicat și tonul înseamnă că chiar vă interesează și răspunsul.
-  Eh, nu-i vorba de ton că poate așa-i vorba Dumnealui, sare un alt participant la discuții, hm, cu-n ton blând și cu-n zâmbet într-un colț de gură, zice: dacă ai făcut ceva pentru România sune-ne și nouă, hă, hă, hă.
- Dacă doriți, am să încep cu cele 20 de volume scrise, dăruite României. Voi continua cu munca voluntară și valoarea materială depusă pentru aducerea acasă, pe un Monument, a multimedaliatului erou-monah Iorgu Cosma, cel care s-a luptat precum un leu pe câmpiile Bulgariei în Războiul de Independență. Monument ce se află înălțat în curtea Școlii Gimnaziale Ursoaia.
După 4 ani, revoltat  că nimeni nu s-a mai ocupat să continuie cu ceva în acest sat, unde majoritatea spuneau că nu se va putea face ceva vreodată, am transformat casa părintească într-o Casă de Cultură și nu numai, aici am înființat și Cenaclul celor 7 arte „Ștefan Bârsănescu”.
Să nu credeți că doar atât! Am construit și un minimonument numit „Uscând o lacrimă”, pentru bunicul erou în Primul Război Mondial, căruia îi port numele, dar și fiului său, medaliat în cel de al Doilea Război Mondial, tatăl meu.
Sunt multe de adăugat: 
* Inițiativa de-a înființa și de-a conduce revista „Uscând o lacrimă” ori inițiativa înființării foii literare...„Poarta amintirilor”.
* Inițiativa de-a aduce pe harta Buzăului o filială a Ligii Scriitorilor și, faptele continuă dar, să nu vă plictisesc, mă opresc.
- Faptele acestea, dacă sunt, pot fi numite miracole. E prea mult pentru un pensionar.
- Ele sunt cu adevărat.
- Ăăă...miracole...miracole....
Nu, nu-s miracole, sunt doar preocupările unui pensionar care nu are vreo datorie la cineva.