Scrisoare pentru cei de ... Dincolo!

Dragii mei părinți

   În prag de mult așteptata sărbătoare a Crăciunului, am fost acasă. Am fost să-mi amintesc de vremea voastră. Să mai îmbrățișez, să mai mângâi, să mai întrețin anumite obiecte, anumite lucruri lăsate de voi, cu rugămintea de-a le păstra orice ar fi.
  Să știți că lumea satului nu mai este așa de veselă, așa de blândă ca pe vremea voastră. Astăzi, din păcate, e o altă lume
mai invidioasă, mai uricioasă, mai dusă de val, lăsându-se păcălită de politruci.
Aș dori să vă spun că bunul Dumnezeu m-a ajutat să aflu cât mai multe despre bunicul-erou. Într-o cercetare de peste 15 ani, am mai descoperit un Erou al satului. Am reușit, Doamne... să-i înălțăm chiar un Monument în curtea Școlii. Dar, să nu credeți că bunicul a fost lăsat de(o)parte. La mormântul lui tata, am ridicat un mic Monument, intitulat „Uscând o lacrimă”. Pe acesta scrie:  Negoiță  Dumitru - erou, din Primul Război Mondial. Negoiță Chiriac (fiu) - medaliat în Cel de al Doilea Război Mondial. Negoiță Maria...
Vă spuneam că lumea din vremea voastră era mai voioasă, mai blândă, mai preocupată, iar gălăgia porcilor ...Guiț...guiț...guiț, din vremea voastră, astăzi nu-i, că am intrat în UE, și porcii trebuie să nu mai fie chinuiți. Acum li se dă să bea țuică și se simt fericiți la tăiere!
Pentru a mă ține de cuvânt, am transformat Casa voastră în Casă de Cultură, în care am combinat elementele din anii 1970, cu sălbăticia, sărăcia și spiritul din acea vreme a voastră când  mai în glumă, mai în serios vă doreați ca amintirile voastre să trăiască. Da. Să știți că mare parte din ce vă doreați să trăiască, trăiesc.
   Am dorit să înțeleagă și nora Dumneavoastră de la Brașov, bucuria de-a dăinui Casa Dumneavoastră printr-o Casă de Cultură, dar, din păcate ea, nu numai că nu înțelege, m-a și blocat, spunând că trebuie să împărțim. Am fost de acord și cu împărțirea, însă, nu mișcă nimic pentru astfel de acte. Sper să înțeleagă măcar o parte din populația satului ce înseamnă o Casă de Cultură, că, din păcate, așa cum v-am spus, chiar persoane importante din rudele noastre n-au înțeles. Oricum, vorba poetului, de-o fi una, de-o fi alta, eu, împreună cu familia vom merge mai departe cu ceea ce ne-a ajutat bunul Dumnezeu. Cu muncă, gândire și cu pensia stabilită de politruci!