O plăcere binefăcătoare s-a rotit între anii 2003 şi 2010 în judeţul Buzău, realizându-se în ziarul "OPINIA de Buzău", un mare fapt literar. Protagoniştii acestui mare fapt literar au fost doi membrii titulari ai Uniunii Scriitorilor din România, doi literaţi, Marin Ifrim şi Dumitru Ion Dincă. Mulţi din breasla celor care se jertfesc întru cuvânt au trăit bucuriile cele mai adânci.
În fiecare marţi şi sâmbătă, săptămână de săptămână, majoritatea scriitorilor, fie mai vechi, fie în devenire, aşteptau, precum pâinea caldă, ziarul OPINIA.
Pentru mai noii noştrii colegi ori pentru cei care nu au aflat până acum, Pagina a VI a Literară cuprindea:
* Comentarii critice, comentarii de întâmpinare, privind volumele apărute. Articole din viitoarele volume care urmau să ia calea editurilor.
* Poezii de ieri şi de azi
* Eseuri
* Diferite secvenţe... lirice
* "Prezenţe buzoiene" în revistele din ţară.
* "Istorii literare"
* Comentarii cu miez al unor reviste literare din ţară.
Nu ştiu ce a însemnat pentru unii. Ştiu că-n cei aproximativ 7 ani privind preocuparea de-a cumpăra şi citi ziarul OPINIA, mi-a amintit de sâmbăta din vremea "Scânteii tineretului". De rubrica "De la OM la OM", a binecunoscutului scriitor Ion Băieşu, un alt buzoian. De data aceasta bucuria se amplifica, ţinând cont că, Literatura de la pagina a 6 a, avea şi ziua de marţi.
Anii trec, amintirile de la pagina a 6 a Literară, încărcate cu bucurii adânci, rămân.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu