FLORIN GRIGORIU
Un general al literaturii române
.
A debutat literar, cu publicistică în
anul 1962, în săptămânalul „Tribuna”, din Cluj-Napoca, iar cu poezie în anul
1965, în revista lunară „Familia” din Oradea.
Dacă vom urmări bibliografia acestui
autor prolific, vom constata că are peste 57 volume scrise. Este cuprins în
peste 110 antologii. Poeziile Domniei Sale, sunt traduse în franceză, germane,
bulgară, engleză.
Pentru talentul, caracterul deosebit,
pentru iubirea de oameni, pentru patriotismul și iubirea de România, scriitorul
Florin Grigoriu, se poate numi, fără să
greșim – Un General al literaturii române.
Este membru al mai multor Societăți
literare și a mai multor Fundații. Este prim vicepreședinte al Societății
Scriitorilor Români. Este președintele Cenaclului literar-artistic-istoric „Ion
Rotaru”, de la Clubul seniorilor din Parcul Plumbuita. Este fondattorul foii
literare„ION”. Este membru al Societății românești de haiku…Este Consilier
imagine la revista „Uscând o lacrimă”
Amintirile, mărturiile și gândurile
bune îndreptate înspre acest general al literaturii române, le-aș începe, nu
fără mulțumiri, recomandându-mă la autorul Dicționarelor sciitorului Constantin
Toni Dârțu, intitulate „Personalități române și faptele lor”, din anul 2011.
Voi continua cu mulțumirile privind prefața de la volumul „Despre adâncuri și
prezent (dialoguri și lumina de la Cernica)”, De aici merg mai departe și am să
vă spun despre modul Domniei Sale de-a-mi face cunoștință prin intermdiul unei
lucrări cu scriitorul Ion Machidon. Mai departe am fost invitat la Cenaclul
literar-artistic-istoric „Ion Rotaru”, căruia am reușit să-i dau curs de vreo
câteva ori, plecând de acolo încărcat de bucurii. Ne-am întâlnit la câteva
întruniri literare la „Palatul de Cristal” București, la Întrunirea de la
Iernut, județul Mureș, la Biblioteca „Mihail Sadoveanu (Metropolitană)
București, la lansarea unor Dicționare „Personalități române și faptele lor”,
autor Constantin Toni Dârțu. Am fost invitat de Domnia Sa, la Muzeul de
Istorie, în sala „Ștefan cel Mare”, la o întrunire a „Fundației „Căpitan Av.
Alexandru Șerbănescu”, fundație condusă de Eleonora Arbănaș. Am fost invitat de
Domnia Sa, la Palatul Parlamentului, la sala cu colecții (Mihai Eminescu). Iar
mai recent, convingându-mă să-mi îndrept pașii înspre UZPR. Pentru toate
acestea vă adresez mii de mulțumiri și ploi de bucurii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu