miercuri, 15 aprilie 2020

Amintiri cu scriitorii cunoscuți




GHEORGHE POSTELNICU
Scriitorul, jurnalistul, criticul literar
Urmașul lui Vasile Voiculescu.

Scriitorul, jurnalistul, criticul literar Gheorghe Postelnicu, s-a născut la 20 august 1947, în comuna Pârscov. După absolvirea liceului din Pătârlagele, a continuat cu studiul la Filologie la Institutul Pedagogic din Constanța.
După absolvirea Facultății, vreme de 12 ani a lucrat ca profesor într-o localitate din județul Tulcea, numită Dăeni. Din anul 1980, devine profesor de limba română la Pârscov, județul Buzău.
A debutat cu versuri și recenzii în volume colective „Tribuna Școlii”, „O Tulce literară”, „Convorbiri didactice”.
Debutul editorial a însemnat romanul „Vâsla de aur”, în anul 2006. A scris mai multe romane, proză scurtă, critică literară. Multe volume de excepție precum, mai nou,„Jurnal Pârscovean”.
Este fondatorul și redactorul șef al publicației „Întrezăriri”, o  revistă de știință și istorie care s-a impus prin calitățile colaboratorilor și a redactorului șef, pe întreg cuprinsul României.
Prin tot ce face scriind, Gheorghe Postelnicu, este un demn urmaș al lui Vasile Voiculescu.
Este membru titular al Uniunii Scriitorilor și Membru de Onoare la Liga Scriitorilor, filiala Buzău
Amintirile și mărturiile privitoare la profesorul și scriitorul Gheorghe Postelnicu, m-au onorat și m-au bucurat ori de câte ori ne-am adunat. Pe lângă legarea aceasta de literatură, ca vecini de comune, avem și un deziderat, acesta fiind legătura comunei Pârscov cu partea stângă a comunei Viperești, zona fostei comune Rușavățu, pe care o dorim de ani, să se întâmple chiar în vremea noastră,legată de comuna Pănătău, în zona Măguricea, și de aici la Mănăstirea Cârnu. Deja asfaltarea de aproximativ 6 Km, s-a și întâmplat. Doamne ajută! Literar vorbind, o mărturie de acest gen poate fi întâlnită în Dialogul lui Gheorghe Postelnicu și Dumitru K Negoiță. Dialog care se găsește, fie în revista „Întrezăriri”, fie în revista „Uscând o lacrimă”. Fapte asemănătoare pot fi întâlnite în volumul „Jurnal Pârscovean”.
Dar, amintirile și mărturiile nu se opresc aici. La lansarea volumului „Orizontul din Deal”, nu numai că sriitorul a fost prezent împreună cu Distinsa Doamnă Postelnicu, a și scris o cronică volumului amintit, trecut în publicația „Întrezăriri”. De asemeni am fost onorați de prezența Domniei Sale și la Sfințirea Casei de Cultură Ursoaia. Și la Lansarea volumului „Emoția copilăriei”, a elevei Ioana Maria Vârlan, de la Cenaclul celor 7 Arte „Ștefan Bârsănescu”. Desigur, am trait și bucuria Lansării volumului „Jurnal de Pârscov”, al autorului Gheorghe Postelnicu, fiind și un colaborator de seamă la publicația „Uscând o lacrimă”.
Cea mai nouă întâlnire a fost în februarie 2020, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Buzău In Memoriam „ Să ne amintim de Marin Ifrim”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu