La zece ani de la Festivalul Artelor de la Bisoca

Anul acesta voi sărbători o sumă rotundă de ani și, la astfel de vârstă , e absolut necesar să tragi linie și să-ți aduni faptele. La mine faptele se referă la cele literare, la monumentele înălțate și la alte preocupări culturale care vor rămâne în urma mea.       Au trecut 10 ani, dar, parcă ieri s-a întâmplat această mare bucurie. Se întâmpla în anul 2010, când gândurile mele îmi spuneau:
Gata! Până aici! E suficient.

Terminasem volumul antologic „Poemul celor șapte (o viață...un om...o antologie)”, care reprezenta cea de-a 8 a carte. De acum gândurile se îndreptau înspre măruntele colecții. Chiar și-n situația când acestea nu reprezentau un bisnis pentru mine însemna o preocupare legată de istorie și, tot ce-i legat de istorie pentru mine a însemnat și înseamnă o preocupare plăcută. Și cum multe acțiuni din viață au un dar, a apărut și la mine o chemare. A apărut o invitație primită de la pr. prof. dr. Mihail Milea. O invitație pentru data de 15 iulie 2010, la „Festivalul Artelor de la Bisoca”. În frumoasa zi de vară a lui 15 iulie 2010, în prezența a 200 de elevi, în prezența, Inspectorului Școlar General, prof. Florina Stoian; Inspector Limba română, prof. Maria Pleșea; Directorul „Fundației Sf. Sava”, pr. prof. dr. Mihail Milea; scriitorul și diplomatul Bucur Chiriac, poetul Horia Băiescu ... A fost un spectacol grandios care a cuprins toate cele 7 Arte, având ca moderator pe distinsa și talentata prof. Oana Maria Pleșa, prezentându-ne și multe clișee lirice. Când a ajuns la LITERATURĂ, ne-a amintit că-n sală sunt 3 generații de autori de cărți care lansează aici volumele:
A început cu generația regretatului scriitor și diplomat Bucur Chiriac, cel care ne-a prezentat volumul: „Clopotele Athosului”, într-un ritm alert, coerent, interesant, diplomat, A urmat volumul meu, „Poemul celor șapte (o viață...un om...o antologie)”...După, moderatorul a vorbit de-o carte a unui tânăr dar, și utilizând cuvinte solide, clare și pline de lirică, adresate volumelor„Clopotele Athosului” și  volumului „Poemul celor șapte (un om...o viață...o antologie”).
 Finalul a fost unul deosebit de strălucit, frumusețea acestuia a fost generată și de cuvintele moderatoarei, de la un capăt la altul lirica domniei sale și la propriu și la figurat a fost demnă de o seară de vis.„ Parcă deja lămpile din serile de la Bisoca s-au aprins și, vor rămâne așa!
Și ca totul să fie și să rămână una din Amintirile cele mai de vază, nu a fost suficient că mă încărcasem de atâtea și atâtea bucurii, am și mai auzit glasul Moderatoarei pronunțându-mi numele la primirea Diplomei de „AMBASADOR AL LIMBII ROMÂNE”.
Așadar, dragi prieteni, iată! S-au scurs 10 ani de la Festivalul Artelor de la Bisoca, dar, bucuriile încă persistă și, ce mai am de spus, dacă nu, ADMIRAȚIE, STIMĂ, RESPECT- ORGANIZATORILOR. Pentru mine și amintirile mele Distinșii amintiți vor rămâne nemuritori.

În seara Crăciunului la Biserica „Sf.Nicolae” Buzău

De când Creatorul nostru a generat viața pe pământ, e posibil ca de atunci să fi și împărțit misiunile? Cred că aceia care simt și pentru alții înțeleg rostul lor, rostul misiunilor. Pentru a nu vă pune pe gânduri, dragii mei, am să încep cu mine:

- Misiunea mea a început odată cu săpatul adânc în pământul istoriei, culegând de aici o serie de fapte pe care le-am așezat nu numai într-o singură carte. Cu alte cuvinte, sunt un colecționar de fapte create și îmi place să le adun, că istoria faptelor nu trebuie oprită. 

Revenind la seara de Crăciun de la Biserica „Sf. Nicolae”, harnicul preot paroh Constantin Ene, de data aceasta asistat și de preotul Gabriel Gherghe,  a adunat peste 100 de copii și zeci de enoriași, participând cu toții la multiplele colinde cântate cu prilejul zilei de naștere a Domnului Iisus Hristos. Și anul acesta a fost o continuare a anilor trecuți de 20, privind această Manifestare. Dacă anul trecut numeam în „Poarta amintirilor”, dar și-n volumul memorialistic „Buzău și casa din Ursoaia”, despre citez: - Strălucitele cântări din seara Crăciunului de la Biserica Sf. Nicolae, nici anul acesta n-a fost mai prejos. Mai ales că acest Eveniment seamănă cu un local, dacă te simți bine mai revii, așa s-a întâmplat și cu fabulosul muzician...„Mugur...mugurel”, profesorul Bădăruță,  cu fiul său.... Ca un veritabil animator cultural, preotul paroh a activat întreaga asistență, întregul grup, participând des la minunatele cântări. O notă mare în plus, am apreciat calitatea de-a anima copii înspre  pasiunea de-a recita poezii.

Scrisoare pentru cei de ... Dincolo!

Dragii mei părinți

   În prag de mult așteptata sărbătoare a Crăciunului, am fost acasă. Am fost să-mi amintesc de vremea voastră. Să mai îmbrățișez, să mai mângâi, să mai întrețin anumite obiecte, anumite lucruri lăsate de voi, cu rugămintea de-a le păstra orice ar fi.
  Să știți că lumea satului nu mai este așa de veselă, așa de blândă ca pe vremea voastră. Astăzi, din păcate, e o altă lume
mai invidioasă, mai uricioasă, mai dusă de val, lăsându-se păcălită de politruci.
Aș dori să vă spun că bunul Dumnezeu m-a ajutat să aflu cât mai multe despre bunicul-erou. Într-o cercetare de peste 15 ani, am mai descoperit un Erou al satului. Am reușit, Doamne... să-i înălțăm chiar un Monument în curtea Școlii. Dar, să nu credeți că bunicul a fost lăsat de(o)parte. La mormântul lui tata, am ridicat un mic Monument, intitulat „Uscând o lacrimă”. Pe acesta scrie:  Negoiță  Dumitru - erou, din Primul Război Mondial. Negoiță Chiriac (fiu) - medaliat în Cel de al Doilea Război Mondial. Negoiță Maria...
Vă spuneam că lumea din vremea voastră era mai voioasă, mai blândă, mai preocupată, iar gălăgia porcilor ...Guiț...guiț...guiț, din vremea voastră, astăzi nu-i, că am intrat în UE, și porcii trebuie să nu mai fie chinuiți. Acum li se dă să bea țuică și se simt fericiți la tăiere!
Pentru a mă ține de cuvânt, am transformat Casa voastră în Casă de Cultură, în care am combinat elementele din anii 1970, cu sălbăticia, sărăcia și spiritul din acea vreme a voastră când  mai în glumă, mai în serios vă doreați ca amintirile voastre să trăiască. Da. Să știți că mare parte din ce vă doreați să trăiască, trăiesc.
   Am dorit să înțeleagă și nora Dumneavoastră de la Brașov, bucuria de-a dăinui Casa Dumneavoastră printr-o Casă de Cultură, dar, din păcate ea, nu numai că nu înțelege, m-a și blocat, spunând că trebuie să împărțim. Am fost de acord și cu împărțirea, însă, nu mișcă nimic pentru astfel de acte. Sper să înțeleagă măcar o parte din populația satului ce înseamnă o Casă de Cultură, că, din păcate, așa cum v-am spus, chiar persoane importante din rudele noastre n-au înțeles. Oricum, vorba poetului, de-o fi una, de-o fi alta, eu, împreună cu familia vom merge mai departe cu ceea ce ne-a ajutat bunul Dumnezeu. Cu muncă, gândire și cu pensia stabilită de politruci!

Viitoarea șosea Căpitan Erou av.. Alexandru Șerbănescu

    De mii de ani cele două rezervații naturale din comuna de azi, Viperești, au dat un mare semn, dar, din păcate, se întâmplă câteodată să fii mângâiat de Dumnezeu și să nu pricepi. Pentru a pricepe, slavă Domnului sunt atât de multe căi, numai că am să încerc a mă limita doar la una din aceste multitudini de căi. Revenind, pentru a înțelege astfel de semne, astfel de miracole, e necesar să înveți, să muncești, să te străduiești să  studiezi și să afli dacă prin comportamentul tău, adăugându-i, obligatoriu și iubire față de Țară, ai sau nu o misiune pe acest pământ. Misiune clară că viețuitorii terei au și destule  cârtițe...
    Joi, înainte de Sf. Nicolae, împreună cu distinsul colaborator al Înălțării Monumentului de la Ursoaia, un pasionat al istoriei României și-a românilor, am pornit-o înspre Stejarul secular, o mai veche iubire a noastră, când cu 5 ani în urmă, împreună, find însoțiți de un alt iubitor de tradiții românești pe când mergeam să stabilim amplasamentul Monumentului de la Ursoaia, cu toții 3, am încercat să-l cuprindem ca-ntr-o horă a unirii pe bătrânul stejar. Astăzi, 5 decembrie, ne-am oprit să-l mai salutăm, chiar dacă frunza îl părăsise, câteva raze de soare căuta să suplinească marea pierdere, mângâindu-l la fel cum a simțit și prietenul colaborator al Monumentului să facă. Ne-am despărțit cu drag de bătrânul stejar, am pornit iară la drum oprindu-ne la Școala Gimnazială Viperești. Când îmbrățișezi un falnic străjer al zonei te poți numi un bun iubitor al minunilor care pactizează cu tot ce-i frumos și curat pe pământ?
 La școală, într-o atmosferă cordială, împreună cu Directorul adjunct am discutat despre viitoarele denumiri care să slăvească unii învățați ai zonei, unii Mari eroi. Gen savantul Șt. Bârsănescu, gen Eroul Căpitan av. Al. Șerbănescu. Aceeași atmosferă  cordială a avut loc și în discuțiile ce au urmat la Primărie.
  Am plecat, noi cei 2, iubitori de muncă patriotică în folosul culturii, educației, iubirii de neam, încărcați cu multe speranțe și cu mult entuziasm  înspre Puntea-pod, oprind, bineînțeles la iubirea noastră care ne-a UNIT, Monumentul de la Ursoaia. După mărturia de aici, ne-am îndreptat înspre Pârscov, oprind la o mai veche cunoștință, familia de intelectuali de la Păliciu, care așteaptă, așa cum așteptăm și noi, asfaltul. Viitoarea șosea, viitoarea cale cu denumirea: Șoseaua Erou Căpitan av. Al. Șerbănescu. Cea care va lega: Bădila din comuna Pârscov, cu Păliciu, Ursoaia, Rușavățu, Mușcel  și,  Măguricea din comuna Pănătău.
De la familia de intelectuali de la Păliciu, am oprit la Cișmeaua de la Bădila, așa, precum înaintașii noștrii găseau cel mai potrivit loc pentru popas.
Și,  în sfârșit, amintirile noastre din această călătorie au avut un ultim popaas înainte de a ajunge în Târgul covrigarilor, Târgul gustoșilor covrigi de Buzău, ne-am oprit la Pârscov, unde camaradul acestei călătorii a întâlnit un bun prieten, un fin intelectual de la Pătârlagele,
  Bucuriile noastre în acest drum, numit, fără să greșim și Drumul DĂRUIRILOR. Am dăruit flori, am dăruit reviste, am dăruit foi liiterare, am dăruit cărți.
                      dumitru k negoiță (LSR)

De 51 de ani așteptăm unirea comunei Viperești

    Conducerea județului Buzău, atât cea din Orânduirea trecută
dar și cea de acum au hotărât ca cele 4 sate de peste râul Buzău, din fosta comună Rușavățu, să se adune cu cele din
Viperești. Și, de 51 de ani calvar. Calvar, că nici unul dintre erijații
Județului și de mai sus, n-au fost în stare să stopeze chinurile acestor oameni. E vorba de aprobarea construirii unui pod.
Știu că acești edili perindați pe aici au făcut demersuri peste demersuri pentru aprobări. Cel mai mult s-au chinuit pentru aprobări edilii de astăzi. Chemări peste chemări, hârțoage peste hârțoage, viniți, aveți răbdare, așteptați.
Măi politicieni din toate partidele, chiar nu sunteți în stare să ajutați unirea printr-un pod a unei comune?
Toți, fie la putere fie în opoziție, luați bani de la STAT și, nu v-ați săturat de STAT?
Voi, care ați trecut pe aici, voi care veniți și spuneți: - Pe acest Președinte să-l votați, ce ați făcut? Mai veniți ca nesimțiți pentru încă odată? Alții, aveți chiar o societate aici, și, ce ați făcut pentru zonă? În afară că o poluați.
Nici unii nu sunteți în stare de-o mână de ajutor. Nu sunteți în stare măcar de-a UNI o comună printr-un pod?
Aștept faptele voastre să mă contrazică.

 dUMI

Rezistență prin muncă, tradiții și cultură

   Din cuvântul ROMÂNIA, așa cum se știe, se nasc 3 cuvinte „Om în rai”. Acest pământ atât de fertil unde cresc cele mai gustoase legume, cele mai gustoasse fructe. Cerealele de ce-a mai bună calitate. Cu alte cuvinte, credem cu tărie că România are un pământ binecuvântat de Dumnezeu. Un pământ precum o grădină a Maicii Domnului. De aceea multe Imperii au jinduit și ne-au cotropit, ajutați, bineânțeles, de trădătorii interiori. 
Cu toate că-n țară a colcăit și mai colcăie hoții, traficanții, unii criminali, Dumnezeu ne-a orânduit și cu mulți patrioți. Au fost și încă mai sunt diferite grupări care țin trează nația aceasta, așa cum am spus adormită de unii. Spre cinstea lor, Academicienii, unii oameni de cultură, printre ei mulți scriitori, pictori, iubitori ai celor 7 arte,  folclorul, majoritatea din Biserica Ortodoxă și câțiva din alte confesiuni, emisiuni TV, precum „VIAȚA SATULUI”, oameni simpli care înalță ceva cu gândul de-a lăsa ceva în urmă și multe alte fapte.
Cât privește politicul, aici s-a înrădăcinat altceva. Mai concret, astăzi în România politica destul de agresivă verbal se împarte în două:
De o parte sunt numiții „Ciuma roșie”.
De partea ceailaltă dau mâna „Ciuma galbenă”, „Ciuma neagră”, „Trădătorii” și „Cârtițele”.
Primii sunt cei care muncesc, dar verbal sunt un fel de mămăligi.
A doua categorie, nu muncesc, blochează, sunt agresivi verbal. Cu alte cuvinte sunt asemenea șobolanilor și ploșnicelor, având în fruntea lor pe Marele șobolan. Ei, chipurile sunt în opoziție și se mândresc. Mari brbați de stat luptă cu toții împotriva unei femei care, din punct de vedere moral este cu 3 clase peste ei.
Cu toții, fie la muncă, fie băgând bețe în roți și muncind ca plojnițele iau bani de la STAT.
Așadar, fără o alternativă credibilă, așteptările de la clasa politică sunt tot mai mici, iar stabilitatea și menținerea acesteia, revine fie unor patrioți rătăciți prin politică, fie oamenilor de cultură și a altora care iubesc moralitatea, bunul simț, respectul omului față de om...

Nu le consider miracole

    Aici în Stațiunea Balneoclimaterică lume și lume. Astăzi într-o discuție subiectul numărul 1 a însemnat că românii pleacă. După o serie de discuții, de ce, pentru ce, unde se duc, ce fac și câți se întorc? Am ascultat o sumedenie de răspunsuri și, o sumedenie de lamentații care nu se mai opreau și chiar riscau să intre în penibil. Pe malul acestora intru în subiect și spun că apreciez românii care pleacă, se școlesc și se reântorc așa cum au făcut odată cei care s-au întors de la studii din Franța, Austria, Germania și au înființat Academia Mihăileană...dar și cei care se întorc astăzi și încearcă să facă ceva și pentru români dacă vor cu tot dinadinsul să dea o rezistență acestor mediocrii politicieni...Au urmat alte discuții, unele pro, altele contra, iar câțiva curioși mă provoacă și tot mă provoacă, eu le răspund cu nonșalanță altfel decât direcția înspre lamentații, până când cineva cu-n ton mai ridicat mă întreabă:
-  Dar Dumneata ce ai făcut pentru România de tot duci discuțiile în această direcție?
-  Dacă Dumneavoastră ați ridicat și tonul înseamnă că chiar vă interesează și răspunsul.
-  Eh, nu-i vorba de ton că poate așa-i vorba Dumnealui, sare un alt participant la discuții, hm, cu-n ton blând și cu-n zâmbet într-un colț de gură, zice: dacă ai făcut ceva pentru România sune-ne și nouă, hă, hă, hă.
- Dacă doriți, am să încep cu cele 20 de volume scrise, dăruite României. Voi continua cu munca voluntară și valoarea materială depusă pentru aducerea acasă, pe un Monument, a multimedaliatului erou-monah Iorgu Cosma, cel care s-a luptat precum un leu pe câmpiile Bulgariei în Războiul de Independență. Monument ce se află înălțat în curtea Școlii Gimnaziale Ursoaia.
După 4 ani, revoltat  că nimeni nu s-a mai ocupat să continuie cu ceva în acest sat, unde majoritatea spuneau că nu se va putea face ceva vreodată, am transformat casa părintească într-o Casă de Cultură și nu numai, aici am înființat și Cenaclul celor 7 arte „Ștefan Bârsănescu”.
Să nu credeți că doar atât! Am construit și un minimonument numit „Uscând o lacrimă”, pentru bunicul erou în Primul Război Mondial, căruia îi port numele, dar și fiului său, medaliat în cel de al Doilea Război Mondial, tatăl meu.
Sunt multe de adăugat: 
* Inițiativa de-a înființa și de-a conduce revista „Uscând o lacrimă” ori inițiativa înființării foii literare...„Poarta amintirilor”.
* Inițiativa de-a aduce pe harta Buzăului o filială a Ligii Scriitorilor și, faptele continuă dar, să nu vă plictisesc, mă opresc.
- Faptele acestea, dacă sunt, pot fi numite miracole. E prea mult pentru un pensionar.
- Ele sunt cu adevărat.
- Ăăă...miracole...miracole....
Nu, nu-s miracole, sunt doar preocupările unui pensionar care nu are vreo datorie la cineva.