Dăruire la sfârşit de gerar

- Nu am idei de turmă! Spunea mândru Pasionatul de amintiri, ori de câte ori i se oferea posibilitatea să fie întrebat:
- Cine e?
Fapt demonstrat  şi-n unele întâlniri speciale( pe la Iernut jud.Mureş, la Biblioteca ,,George Bariţiu'' Braşov) din anul ce-a trecut. Cu gândul că,  la tinereţe învaţă să semeni iar la bătrâneţe culege... ajuns în cea de a doua parte, mândru că are ce aduna, ba mai mult, de prin 2008 a început să şi dăruiască. Dăruieşte câte-o rază de lumină pătrunsă-n universul cărţilor sale. Darul unei cărţi, aşezat chiar deasupra florilor, ţinând cont de ofilirea acestora, reprezintă pentru el, cea mai mare bucurie din aceste vremuri.
 Aşa s-a întâmplat şi-n 30 ianuarie, într-o frumoasă zi de iarnă când pământul acoperit de-o pură mantie de nea, a plecat înspre direcţia Valea Buzăului în comuna Vipereşti. A ales să se deplaseze cu ţuicarul de altădată, de la linia 20 a gării CFR din Buzău. Astăzi, linia CFR, Buzău - Nehoiaşu, e complet privatizată.
Dacă fostele gări şi fostele hălţi sunt într-o stare jalnică, dărâmate, nemăturate, confortul în tren este suficient de curat, încărcat de linişte, meritul principal fiind a celui însărcinat cu această misiune care patrulează de la un cap la altul al garniturii.
Ajuns la destinaţie...la Biblioteca ,,Ion Caraion'' din Vipereşti, clădire  în care se află şi Primăria. Pasionatul de amintiri, a donat următoarele volume:
Vipereşti comuna despicată / Uscând o lacrimă (carte pentru monument), nu ştiu prin ce împrejurare pe actul de donaţie figurează - Marea grădină !!!/ Mănăstirea din comuna pierdută / Poemul celor şapte (o viaţă... un om...o antologie) / Despre adâncuri şi prezent (Dialoguri şi lumina de la Cernica).
Dar şi şapte cărţi reprezentând monografia comunei Vipereşti, primăriei.

O grădină ,,cu minuni'' în Munţii Buzăului

De ceva vreme mi-am dorit să nu mă mai încarc de tot felul de neâmpliniri, fie că aleşii locali ori naţionali - Uite ce fac? Fie despre Xulescu cel care ar fi călcat strâmb...că mulţi din negativişti au ajuns în frunte, precum paraziţii! Am început să înlocuiesc neâmplinirile cu - Bucurii autocreeate. Şi, credeţi că este greu? Da, de unde! Este extrem de minunat, numai să căutăm fiecare câte un drum...Uite! Eu, vorba scriitorului Aurel Anghel, am găsit o potecă şi, mă bucur de fiecare dată când merg şi-o îngrijesc, bifând ori de câte ori mi-aduc aminte câte ceva din mersul pe această cărare.Uitaţi-vă! Nu mai devreme de astăzi, într-o scurtă vizită la ,,Fundaţia Sfântul Sava '' de la Buzău, întâlnind directorul acestui lăcaş,  pe PC pr.prof. dr. Mihail Milea, membru USR, într-un scurt dialog care se referea la o propie  achiziţie ca făcând parte din - Proiectul meu de decenii-n urmă, de-a da viaţă lucrurilor prăfuite...spre finalul acestui dialog, aşa cum se întâmplă destul de des între slujitorii condeiului, mi-a fost înmânată cartea ,,Părintele Macarie, în slujba Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului'', în care autorul Sava Bogasiu, nimeni altul decât Mihail Milea, arată că această carte ,,este în sine o cântare liturgică închinată lui Dumnezeu care-şi arată măreţia Sa prin lucrarea misionară a părintelui Macarie de la Monteoru, părinte care şi-a început călugăria jertfelnică la mănăstirea Poiana Mărului''...şi, odată cu cu această carte am primit ,,Pâinea vieţii''. serie nouă cu nr.51 (925)/20-26 ianuarie 2013.
Această publicaţie editată de biserica ,,Sfântul Sava de la Buzău'' cuprinde lămuriri privind: Spovedania; Glasul Evangheliei; Dicţionar de termeni şi cuvinte religioase; Sf. Ierarh Grigore Teologul...viaţa minunile şi acatistul.
Revenind la cartea ... Despre părintele Macarie, autorul Sava Bogasiu ne prezintă personajul acestei cărţi  odată cu începutul călugăriei la Mănăstirea Poiana Mărului, numind Sările, sat din comuna Bisoca, localitatea naşterii părintelui. Citind această carte în drumul meu de la Fundaţie până acasă, am descoperit că, Părintele Macarie a fost călugărit în mod special la- Mănăstirea Poiana Mărului, întrucât în vremea comunismului a fost desfiinţată. Stăreţia sa, la această reânfiinţată mănăstire pe care a înflorit-o, s-a dovedit a fi de bun augur. Considerat, cum spune autorul şi nu numai, ,, un destoinic duhovnic contemporan''. Pe întreg cuprinsul cărţii, autorul ne prezintă o serie de ecouri evocate de presă privind activitatea, precum şi dragostea de-a înfrumuseţa lăcaşuri, precum biserica de la Sări ori zidirea unei noi biserici precum cea de la Şindrila. Cum ,,omul sfinţeşte locul'', de la - Grădina cu minuni, îl găsim astăzi la  Biserica Monteoru, unde, cu toată dragostea continuă ctitorirea şi ajutarea semenilor. În capitolul 7 al cărţii, autorul ne prezintă - Personalităţi deosebite care l-au vizitat pe părintele Macarie Beşliu, şi-n capitolul 9, capitol încărcat de amintiri, dealtfel precum întreaga carte, redând din activitatea acestui părinte...
Aşadar, citind cartea şi ,,pâinea vieţii'' am trăit o nouă bucurie pe care aş încerca s-o leg de-o emisiune dintr-o Duminică de pe TVR1 ,,Lumina credinţei'', ce-a fost prezentată părintelui Macarie, este adevărat, la o scară mai redusă decât cartea PC  Sava Bogasiu.

România a avut prieteni de nădejde în Europa

Fost ministru de justiţie al statului român

Una din dovezile prin care rezultă că România a avut prieteni, reprezintă şi imaginea din stânga, ce datează din anul 1934, ca ecou în urma vizitei de prietenie a Ministrului de externe al Franţei, Louis Barthou, din vara anului 1934.
Privitor la această prietenie, Victor Antonescu fostul ministru de justiţie al României din această perioadă, reaminteşte poporului român cum generalul Berthelot a colaborat cu mareşalul Presan la Iaşi, pentru refacearea armatei române în retragere. Dar şi contribuind la pregătirea acesteia pentru gloria cea urmat în luptele de la Mărăşti şi Mărăşeşti. Ori pe mareşalul Foch ,,apărând drepturile românilor'', alăturându-se lui Ion Brătianu... Din păcate, vorbind doar de trecut, Franţa merită recunoştinţa noastră, întrucât ea ne-a ajutat la 3 mari din înfăptuirile noastre precum:
*    Revoluţia de la 1848
**  Unirea Principatelor
*** Înfăptuirea României Mari.

O filă oprită aici

Astăzi, a treia zi din Sărbătoarea "Învierii Domnului", a anului 2012, după 165 de postări şi 446 de comentarii publicate, postările pe blogul : Salut Prieten(i)e se vor opri aici.
De acum, Salut Prieten(i)e se mai poate întâlni şi mai poate fi activă, doar în grupul ce l-am înfiinţat de câţiva ani în "Reţeaua Literară", numit: Moralitate! Salut Prieten(i)e.
MULŢUMESC! Celor care s-au ataşat pe acest blog, celor care au comentat şi celor care l-au vizitat.
DORITORII! O pot face de azi înnainte, dând clik pe: 
www moraluitate.blogspot.com.
... O filă oprită aici...Vă mulţumesc! 

Caşcaval de...Penteleu!

Zarvă mare era atunci, de altfel ca pe oriunde, noi şi ai noştrii, plecaţi, staţi ori (re)veniţii de la 1 ianuarie 2007, în Europa, ne-am dorit şi ne dorim un bun augur. Şi, de ce nu? Plini de branduri, fie de cârnaţi, de covrigi, de şuică, fie...că judeţul Buzău, judeţ de interferenţă între Moldova, Ardeal şi Ţara Românească, este şi plin de, Minuni ale Naturii, ce au permis din adâncuri, fie aşezări rupestre, fie Minuni ale Naturii, precum Focurile Vii, Vulcanii Noroioşi...Blocurile de Calcar. Umplut de minunate câmpii, dealuri, de podişuri şi munţi plini cu păduri
încărcate cu păşuni, odată aceste aşezăminte menţineau o vastă şi pitorească viaţă pastorală.
Cu scuze ori nu pentru cei care nu vor  să mai tragă, Clopotele sufletelor adormite, avem şi noi nonagenarii noştrii care n-au uitat. N-au uitat ce-a fost, nu uită că, deşi politichia a rupt aripa roşie, a rămas cu braţele neputincioase şi-a primăverilor în vine.
Pe drumul sevei din noua eră, să înoim prima strigare de acum 77 de ani, de dereglare a unor sisteme. Amintindu-ne de "Vocea Buzăului", vorbind de fabricarea "Caşcavalului de Penteleu". Acesta, din cauze care ne-au scăpat, a pierdut aprecierea, luând o altă direcţie. Înlocuit şi dus. L-au dus Coloniştii noştrii prin Macedonia.
- Fraţilor! Căutaţi-l! Luaţi punct de reper de la, Macedonii-români din Cadrilater. Dacă nu pute(ţi)! Consumaţi-vă, ce-a mai rămas pe...Penteleu!

Reconciliere, toleranţă...iubire!

Astăzi! Este o Mare sărbătoare spune Primăvar.
- Da! Aşa-i. O să trec pe la Biserică să iau salcie, zice Trandafir.
- Păi! A trecut ce-a fost de-o săptămână.
Când am auzit discuţia, mă aflam pe un drum încărcat de gânduri şi plin de emoţii. În astfel de emoţii parcă vedeam ceva  coborând din Înaltul Cerului, Un ceva ca un duh ce mergea  pe urmele  unor foşti pământeni care ne-au lăsat aici, o serie de Maxime care, prin forma şi conţinutul lor, sclipesc şi vor sclipi mereu, aşa ca-n anul Caragiale:
- Este o mare durere să IUBEŞTI dar, este o mare nenorocire să scapi de această durere.
Rămânând pe acest tărâm, Tudor Arghezi spunea că, în iubire, dintr-un nimic se naşte un colos. Cine n-a iubit, înseamnă că a fost o eroare a creaţiei, ne spune Tudor Muşatescu.
Mulţi dintre literaţii noştrii ne-au lăsat şi sfaturi în această direcţie, astfel Nicolae Iorga spunea:
- Să nu uităm că oricine ne iubeşte cere de la noi o iluzie de ideal. Ori o dăm ori să nu ne lăsăm iubiţi.
Mihail Sadoveanu, ne spune că frumuseţea şi lumina, omul le pot întrupa doar în dragoste. Iar T. Mazilu ne spune că, dacă urâm ce am iubit odată, înseamnă că n-am iubit niciodată.
Şi mai încărcat  de sfaturi frumoase este Camil Petrescu, când ne spune că.
- Trebuie să arunci în  flacăra iubirii totul.  Ceea ce ai fost, ceea ce eşti şi, ceea ce vei fi. De la dureri la biruinţe, ori toate trofeele amintirilor precum, miezul minţii şi chiar ambiţiile că abia atunci îi simţi dogoarea.
Acum, cu Primăvar ori Trandafir în prag de-o altă Mare sărbătoare, reconcilierea, toleranţa...iubirea, pot însemna importantele noastre preocupări dar, fiecare alege ce doreşte ori ce-a înţeles!

Maşini de ieri, un hobii de azi

Oare? Cine-n viaţă nu aleargă după bucurii, când ajungem mari ne căsătorim, ne dorim şi ajungem să avem copii, dar, după o vreme parcă ne mai trebuie ceva, şi-atunci, salvându-ne căsnicia, alergăm după ceva care să ne aducă un plus. Ferindu-ne de vicii,  alergăm după hobii, dacă avem talent ne este mai uşor, dacă nu şi ne dorim, cu oarece cunoştinţe dobândite-n istorie, putem să ne ocupăm de numismatică, de filatelie... Iată! Dragii mei, eu, preocupându-mă de-a da viaţă lucrurilor uitate, prăfuite, am şi o colecţie de câteva sute de ziare vechi, din: Orânduirea fără Libertate. De acolo am adunat, flori. Da! Flori din mărăcini.
De când eram copil şi până astăzi, nu am avut şi nu am idei de turmă. O să râdeţi, dar de atunci şi până astăzi, Trabantul este singura maşină după care întorc privirea.
Ceea ce vedeţi, este un familist, cu soţie, copil, servici, casă, maşină şi, aţi ghicit, un hobii - TRABANT.. Recent, mai exact pe 25 martie 2012, se află pentru a doua oară, la întâlnirea cu TRABANTIŞTII, deplasându-se de la Buzău la Bucureşti. El este unul din copii mei. Sunt mândru pentru dobândirea acestui hobii