Amintiri cu scriitorii cunoscuți

Scriitori de la Cenaclul din strada Umbrelor

O școală unde mulți iubitori de literatură au devenit scriitori.

Era prin anul 2005, când sunt sunat de Mihai M. Macovei, că undeva, pe la marginea Dorobanțului, pe o stradă într-un bar, în seara de marți, se dorește înființarea unui Cenaclu literar. Accept chiar cu bucurie și-n următoarea seară de marți, plină de căldură afară, ajung la „Barul din strada Umbrelor”, unde sunt întâmpinat cu multă voință de gazda acestui bar, un inimos iubitor de literatură și de pictură Nicolae Tudor, de poetul, regretatul Ion Nica și de Constantin Iordache, alături de câțiva curioși din bar. Ne salutăm, ne vorbim, ne zâmbim și-l așteptăm și pe Mișa, dar, mie mi-a spus să nu-i mai zic Mișa  să-i spun Mihai. După vreo jumătate de oră, dacă Mihai n-a mai venit, am transformat discuțiile noastre într-o frumoasă șuetă literară. Așa a început întâlnirile noastre, numind Cenalul pentru un an de zile, Cenaclul „ Arcade & Armonii”. Pe parcurs ni s-au alăturat poetul Ștefan Dima, poetul Dumitru Istrate Rușețeanu… Spre bucuria noastră, acest Cenaclu, conceput precum o frumoasă „Șuetă literară”, a fost prezentat și în „Opinia”, la – Literatura de la pagina a 6 a.

După un an de zile, ni s-a alăturat Aurel Ganea, poetul Sorin Lalu, Spiridon Râmniceanu, Eugen Ciobaanu, Gheorghe Bunea, Marian  Rădulescu, Kosta Vianu…Luând conducerea regretatul Aurel Ganea, s-a schimbat și denumirea din „Cenaclul Arcade & Armonii”, în „ Cenaclul din bar”. Denumirea de „Cenaclul din bar”, despre care auzise, de acum, toată suflarea scriitoricească din liga I a, a început să fie fregventată de Marin Ifrim, Dumitru Pană, Nicolae Pogonaru, Lucian Mănăilesccu, Tudor Cicu…

Una din fascinațiile Cenaclului de pe strada Umbrelor, rămâne vecinii acestei străzi, astfel, aceasta se învecinează înspre parcul Marghiloman cu strada Luceafărului, iar în partea opusă, cu strada Luminii. Cu alte cuvinte, Cenaclul din strada Umbrelor, a fost luminat de străzile Luceafărului și luminii. A fost chiar o școală de literatură unde  majoritatea dintre cei care au frecventat acest Cenaclu au și construit cărți. Era o vreme când în urbea noastră, în Buzăul nostru, funcționa doar  Cenaclul „Dorada”, condus de Sorin Lalu, în care cenacliștii erau aceeași, adăugânduli-se, Grigore Buga, Trandafir Sâmpetru…

Era o mare bucurie în serile de marți, așa cum spuneam și-n „Uscând o lacrimă”, la Barul lui Nicolae, a venit și „Adevărul de seară”, chiar într-o marți de ziua patronului „Sf. Nicolae”, mare iubitor de literatură, literat de-a binelea. Eram cu toții strânși, veseli, ca românii-n sărbătoare.  Timp de 2 ore s-a citit, s-a recitat, s-au comentat anumite texte, însă, în acest timp jurnaliștii de la „Adevărul de seară”, n-au venit. Și-atunci, terminând activitatea ne-am pregătit de petrecere tocmai când au apărut jurnaliștii, noi credem că acest fapt l-au aștptat, nicidecum seara de cultură. Așa precum la noi în România, unde, din păcate, nu cultura-i la putere, negatismele fiind căutate de ziariști. Așa s-a întâmplat și cu ziariștii, corespondenții TV-urilor Naționale, veniți la noi, la Cenaclul nostru, nu cu citire de texte, nu cu recitări de poezii, nu privitor la critica unor comentarii. Jurnaliștii au început redactarea lor cu: - „Bun e vinul ghiurghiuliu”, fotografiindu-ne, nu cărțile, nu caietele, ci sticlele cu băutură. Doar așa ne-am putut vedea pe la „Realitatea”TV, „Antena 1”, ori o săptămână la „Prima”TV, la „Cârcotașii”. Așa s-au încheiat amintirile noastre cu „Cenaclul din bar”, continuând ceva vreme cu denumirea de „Cenaclul de la marginea Orașului”.

Amintiri cu scriitorii cunoscuți

MARIN IFRIM

Scriitorul, jurnalistul și critical literar Marin Ifrim, s-a născut în comuna Bălăceanu, județul Buzău, la 1 decembrie 1955, după profesională, liceu și școala de Maiștrii, a terminat și Facultatea de istorie. Debutează literar la revista „Familia”, în anul 1980, cu poezie. În jurnalistică redactează articole în: „Muntenia”, „Senator”, „Informația Buzăului”, „OPINIA”, toate din Buzău. Mai debutează la revista „Ampfytrion”, din R. Sărat. Are zeci de volume publicate, iar prin 2014, inițiază propria revistă „Cartelul metaforelor”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor, membru de onoare al Ligii Scriitorilor și secretar-general la „Renașterea Buzoiană”.

Este scriitorul care a promovat zeci și zeci de scriitori. Cine se ducea cu vreo carte cu intenția de ai scrie o cronică nu refuza pe nimeni. Deși, din când în când apropiații îi mai reproșau. Că le plac unora, că nu le plac, advăru-i că era un generos. De multe ori, în cercuri mai restrânse, ne spunea că și-a pierdut mii de ore din viață privind această generozitate. Apoi, o lua de la capăt!

Privind amintirile mele cu acest mare generos scriitor, desi se găsesc în vreo 10 volume ale mele, aici, le voi împărți în:

Amintiri din perioada anilor 2002 – 2009, când cele 7 volume ale mele au avut una sau mai multe cronici și, nu numai, De fiecare data când îmi oferea un volum al său, în autograf, printre altele, îmi spunea că: „Sincer, crede în potențialul meu, așa cum nu s-a îndoit, încă de la început”. Vă dați seama, stimați prieteni, stimați cititori că acestea au fost bucuriile continuității, ele venind de la un membru titular al Uniunii Scriitorilor. Multe din cronicile  sale pe care mi le-a adresat, stau mărturie în volumul „Poemul ceelor șapte” (O viață...un om…o antologie), volum premiat.

Amintirile dintre anii 2010 – 2019, au fost din ce în ce mai frumoase, mai minunate, mai ales că am reușit într-o oarecare măsură să pot să-i dovedesc aprecierile mele. Astfel, cu ajutorul Cenaclului „Amurg Sentimental”, am reușit să-i spun Președintelui acestuia, directorul editurii cu același nume și a revistei cu același nume Ion Machidon. Revistele „Amurg sentimental”, „Uscând o lacrimă” și „Cartelul metaforelor”, pot sta oricând mărturie. În lucrarea pe care am început-o, sper să pot s-o duc până la capăt, vor fi la fiecare scriitor lucruri mult mai ample. Amintirile cu acest Mare generos scriitor, chiar dacă a plecat dintre noi,  sunt ample și vor continua prin multe ipostaze. Mai ales că de la o prietenie nu-i suficient să primești, e necesar să-i și oferi.

Amintiri cu scriitorii cunoscuți

(azi, publicistul VIOREL FRÂNCU)

    Publicistul Viorel Frâncu, s-a născut în 27 octombrie 1952, în municipiul Buzău, A absolvit liceul „M. Eminescu” din Buzău, cursurile de Biblioteconomie. A lucrat la Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”Buzău. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Pamfil Șeicaru” Buzău. Are la activ o serie de volume scrise. Noi, ne vom opri la volumul „Univers spiritual buzoian”, editura Aldin 2011, pe care l-am primit  în sala „Mircea Eliade„ de la Biblioteca „Mihail Sadoveanu” (Metropolitan) București, cu prilejul lansării volului „Pasiuni din...Amintiri”, moderată de membrii ai Uniunii Scriitorilor Florentin Popescu și Victor Gh. Stan. Un volum pe care l-am prezentat în volumul „Despre adâncuri și prezent (dialoguri și lumina de la Cernica). Un alt volum intitulat „Istoria jurnalismului din județul Buzău”, o enciclopedie cronologică, de la anii 1939 și până în 2014.

 Un volum Enciclopedic A4, de peste 450 de pagini, volum de mare importanță nu numai pentru urbea noastră. Acest volum va rămâne precum o zestre, precum un tezaur oferit buzoienilor, în care istoria este la ea acasă.  Mă simt bucuros că am avut onoarea să găsesc și revista „Uscând o lacrimă”, în interiorul acestei Enciclopedii..

Ne-am cunoscut cu vreo 19 ani în urmă, tot prin intermediul poetului Mihai M. Macovei, iar în anul 2002, pe 28 septembrie, Viorel Frâncu, a fost moderatorul volumului lansat la Viperești, intitulat „Pași nevăzuți”, unde au mai participat, editorul, poetul Constantin Marafet, scriitorul Stan Brebenel, cărturarul Alex Oproiescu și poetul Mihai M. Macovei.

Volumele publicistului Viorel Frâncu,  reprezintă publicații cu-n impact deosebit de interesant privind istoria noastră. Acestea pot fi așezate cu mult succes în rafturile celor mai valoroase bilioteci, gustând fiecare istoric, fiecare scriitor, iubitor de istoria neamului românesc și al Buzăului în general, iar Viorel Frâncu, poate fi așezat în rândul marilor iubitori de istorie al neamului nostru. 
Cele mai noi amintiri păstrate cu privire la publicistul Viorel Frâncu, sunt invitațiile făcute cu ocazia Sărbătorilor generate de Filiala Buzău a Ligii Scriitorilor, la care publicistul le-au dat curs, bucurându-ne împreună.

 dumitru k negoiță (LSR) și (UZPR)

MARIN IFRIM

„Cei care nu pot visa adevărul, sunt orbii somnului” (Marin Ifrim)

   Au fost 18 ani plini, ani în care săptămână de săptămână urcam treptele Casei de Cultură a Sindicatelor, la etajul I. La început într-o sală cu biblioteca îl întâlneam pe Marin Ifrim, la mașina de scris, de fiecare dată mulțumit de reușita mânuirii acesteia. După altă vreme, mutându-și biroul prin alte încăperi, însă, de fiecare dată mutările au avut loc la etajul I. După anii 2003, întâlnirile au fost chiar mai dese, de vreme ce Marin Ifrim (USR) și Dumitru Ion Dincă (USR), au devenit coordonatorii „Literatura” de la pagina a 6 a, a ziarului OPINIA. Au fost ani minunați. Cei 2 coordonatori reușind să aducă mari bucurii acestei bresle. Au fost pași importanți pentru toți cei care au intrat în Uniunea Scriitorilor în această perioadă. Pași datorați în mare măsură și generosului Marin Ifrim.

În ceea ce mă privește, privind generozitatea lui Marin Ifrim, privind cronicile sau postfețele la peste 15 volume, privitoare la cărțile mele, întrucât acestea au fost prezentate prin mai multe volume precum: „Marea Grădină”, „Poemul celor șapte (o viață...un om...o antologie)... n-am să mă opresc aici, dar, n-am să trec peste perioada 2005 -2006, de la „Cenaclul „Arcade & Armonii” din strada Umbrelor, când prin ajutorul ziarului „OPINIA”, ne-a fost de un real ajutor. De-ar fi să continui, Marin Ifrim, a fost un colaborator foarte important la revista „Uscând o lacrimă”. Privitor la aducerea pe harta Buzăului a Ligii Scriitorilor, Marin Ifrim, a însemnat un important sprijin. El fiind și primul membru de onoare al acestei filiale. Dar, despre acest însemnat fapt, se poate citi în detalii în volumul „Orizontul din Deal”, un volum care s-a aflat pe rafturile Târgului Internațional „Bookfest” și „Gaudeamus” București, bucurându-se foarte mult.

Vorbeam de generozitatea sa, fiind un om cu educație de-acasă, întotdeauna m-am gândit cum să respect mâna care m-a mângâiat și, am început cu prezentarea scriitorului Marin Ifrim, la Cenaclul „Aghata și George Bacovia”București, condus de Ion Machidon, ori cu ajutorul unor volume (ex. „Conexiuni buzoiene (cu prieteni și neprieteni”), la pag. 18-19, în „Chintesență literară”, am prezentat volumul „În sângele ploii”. Desigur, mi-ar fi trebuit pagini întregi să scriu despre trainica legătură scriitoricească avută cu Marin Ifrim, dar, nici sănătatea și nici timpul nu-mi permite să scriu toate frumoasele amintiri.

Dumitru K Negoiță (LSR), membru (UZPR)

La zece ani de la Festivalul Artelor de la Bisoca

Anul acesta voi sărbători o sumă rotundă de ani și, la astfel de vârstă , e absolut necesar să tragi linie și să-ți aduni faptele. La mine faptele se referă la cele literare, la monumentele înălțate și la alte preocupări culturale care vor rămâne în urma mea.       Au trecut 10 ani, dar, parcă ieri s-a întâmplat această mare bucurie. Se întâmpla în anul 2010, când gândurile mele îmi spuneau:
Gata! Până aici! E suficient.

Terminasem volumul antologic „Poemul celor șapte (o viață...un om...o antologie)”, care reprezenta cea de-a 8 a carte. De acum gândurile se îndreptau înspre măruntele colecții. Chiar și-n situația când acestea nu reprezentau un bisnis pentru mine însemna o preocupare legată de istorie și, tot ce-i legat de istorie pentru mine a însemnat și înseamnă o preocupare plăcută. Și cum multe acțiuni din viață au un dar, a apărut și la mine o chemare. A apărut o invitație primită de la pr. prof. dr. Mihail Milea. O invitație pentru data de 15 iulie 2010, la „Festivalul Artelor de la Bisoca”. În frumoasa zi de vară a lui 15 iulie 2010, în prezența a 200 de elevi, în prezența, Inspectorului Școlar General, prof. Florina Stoian; Inspector Limba română, prof. Maria Pleșea; Directorul „Fundației Sf. Sava”, pr. prof. dr. Mihail Milea; scriitorul și diplomatul Bucur Chiriac, poetul Horia Băiescu ... A fost un spectacol grandios care a cuprins toate cele 7 Arte, având ca moderator pe distinsa și talentata prof. Oana Maria Pleșa, prezentându-ne și multe clișee lirice. Când a ajuns la LITERATURĂ, ne-a amintit că-n sală sunt 3 generații de autori de cărți care lansează aici volumele:
A început cu generația regretatului scriitor și diplomat Bucur Chiriac, cel care ne-a prezentat volumul: „Clopotele Athosului”, într-un ritm alert, coerent, interesant, diplomat, A urmat volumul meu, „Poemul celor șapte (o viață...un om...o antologie)”...După, moderatorul a vorbit de-o carte a unui tânăr dar, și utilizând cuvinte solide, clare și pline de lirică, adresate volumelor„Clopotele Athosului” și  volumului „Poemul celor șapte (un om...o viață...o antologie”).
 Finalul a fost unul deosebit de strălucit, frumusețea acestuia a fost generată și de cuvintele moderatoarei, de la un capăt la altul lirica domniei sale și la propriu și la figurat a fost demnă de o seară de vis.„ Parcă deja lămpile din serile de la Bisoca s-au aprins și, vor rămâne așa!
Și ca totul să fie și să rămână una din Amintirile cele mai de vază, nu a fost suficient că mă încărcasem de atâtea și atâtea bucurii, am și mai auzit glasul Moderatoarei pronunțându-mi numele la primirea Diplomei de „AMBASADOR AL LIMBII ROMÂNE”.
Așadar, dragi prieteni, iată! S-au scurs 10 ani de la Festivalul Artelor de la Bisoca, dar, bucuriile încă persistă și, ce mai am de spus, dacă nu, ADMIRAȚIE, STIMĂ, RESPECT- ORGANIZATORILOR. Pentru mine și amintirile mele Distinșii amintiți vor rămâne nemuritori.

În seara Crăciunului la Biserica „Sf.Nicolae” Buzău

De când Creatorul nostru a generat viața pe pământ, e posibil ca de atunci să fi și împărțit misiunile? Cred că aceia care simt și pentru alții înțeleg rostul lor, rostul misiunilor. Pentru a nu vă pune pe gânduri, dragii mei, am să încep cu mine:

- Misiunea mea a început odată cu săpatul adânc în pământul istoriei, culegând de aici o serie de fapte pe care le-am așezat nu numai într-o singură carte. Cu alte cuvinte, sunt un colecționar de fapte create și îmi place să le adun, că istoria faptelor nu trebuie oprită. 

Revenind la seara de Crăciun de la Biserica „Sf. Nicolae”, harnicul preot paroh Constantin Ene, de data aceasta asistat și de preotul Gabriel Gherghe,  a adunat peste 100 de copii și zeci de enoriași, participând cu toții la multiplele colinde cântate cu prilejul zilei de naștere a Domnului Iisus Hristos. Și anul acesta a fost o continuare a anilor trecuți de 20, privind această Manifestare. Dacă anul trecut numeam în „Poarta amintirilor”, dar și-n volumul memorialistic „Buzău și casa din Ursoaia”, despre citez: - Strălucitele cântări din seara Crăciunului de la Biserica Sf. Nicolae, nici anul acesta n-a fost mai prejos. Mai ales că acest Eveniment seamănă cu un local, dacă te simți bine mai revii, așa s-a întâmplat și cu fabulosul muzician...„Mugur...mugurel”, profesorul Bădăruță,  cu fiul său.... Ca un veritabil animator cultural, preotul paroh a activat întreaga asistență, întregul grup, participând des la minunatele cântări. O notă mare în plus, am apreciat calitatea de-a anima copii înspre  pasiunea de-a recita poezii.

Scrisoare pentru cei de ... Dincolo!

Dragii mei părinți

   În prag de mult așteptata sărbătoare a Crăciunului, am fost acasă. Am fost să-mi amintesc de vremea voastră. Să mai îmbrățișez, să mai mângâi, să mai întrețin anumite obiecte, anumite lucruri lăsate de voi, cu rugămintea de-a le păstra orice ar fi.
  Să știți că lumea satului nu mai este așa de veselă, așa de blândă ca pe vremea voastră. Astăzi, din păcate, e o altă lume
mai invidioasă, mai uricioasă, mai dusă de val, lăsându-se păcălită de politruci.
Aș dori să vă spun că bunul Dumnezeu m-a ajutat să aflu cât mai multe despre bunicul-erou. Într-o cercetare de peste 15 ani, am mai descoperit un Erou al satului. Am reușit, Doamne... să-i înălțăm chiar un Monument în curtea Școlii. Dar, să nu credeți că bunicul a fost lăsat de(o)parte. La mormântul lui tata, am ridicat un mic Monument, intitulat „Uscând o lacrimă”. Pe acesta scrie:  Negoiță  Dumitru - erou, din Primul Război Mondial. Negoiță Chiriac (fiu) - medaliat în Cel de al Doilea Război Mondial. Negoiță Maria...
Vă spuneam că lumea din vremea voastră era mai voioasă, mai blândă, mai preocupată, iar gălăgia porcilor ...Guiț...guiț...guiț, din vremea voastră, astăzi nu-i, că am intrat în UE, și porcii trebuie să nu mai fie chinuiți. Acum li se dă să bea țuică și se simt fericiți la tăiere!
Pentru a mă ține de cuvânt, am transformat Casa voastră în Casă de Cultură, în care am combinat elementele din anii 1970, cu sălbăticia, sărăcia și spiritul din acea vreme a voastră când  mai în glumă, mai în serios vă doreați ca amintirile voastre să trăiască. Da. Să știți că mare parte din ce vă doreați să trăiască, trăiesc.
   Am dorit să înțeleagă și nora Dumneavoastră de la Brașov, bucuria de-a dăinui Casa Dumneavoastră printr-o Casă de Cultură, dar, din păcate ea, nu numai că nu înțelege, m-a și blocat, spunând că trebuie să împărțim. Am fost de acord și cu împărțirea, însă, nu mișcă nimic pentru astfel de acte. Sper să înțeleagă măcar o parte din populația satului ce înseamnă o Casă de Cultură, că, din păcate, așa cum v-am spus, chiar persoane importante din rudele noastre n-au înțeles. Oricum, vorba poetului, de-o fi una, de-o fi alta, eu, împreună cu familia vom merge mai departe cu ceea ce ne-a ajutat bunul Dumnezeu. Cu muncă, gândire și cu pensia stabilită de politruci!