luni, 29 aprilie 2019
Glasul pietrei de Ursoaia
Pe Valea Buzăului, de la Măgura în dreapta înspre Pârscov, cu trecere pe la Casa memorială ,,Vasile Voiculescu" şi de aici peste podul Bălănesei cu direcţia Bădila, trecem pe lângă Sarea lui Buzău. De aici pe lângă ,,Surduc" ajungem în Poiana Rusului, pe lângă Cişmea ţinem drumul pe lângă fosta Casă a naşterii lui Ion Caraion până ajungem la Kilometrul de asfalt şi după ce trecem de Monumentul Iorgu Cosma din Ursoaia şi Puntea-pod, ajungem la ,,Poarta amintirilor", la ,,Glasul pietrei din Ursoaia". Acolo unde, în scurt timp, casa de aici se va transforma în Casa de Cultură Ursoaia. Acolo unde multe cărţi se vor aşeza pe rafturi în aşteptarea unor români cu drag de România. Acolo unde rezistenţa prin cultură şi tradiţii va încerca să trezească unii politicieni care au adus în sapă de lemn această Ţară. Acolo unde glasul pietrei conservă spiritul unor oameni ai acestui pământ care au înţeles întotdeauna că viaţa depinde de Cultul muncii. Acolo unde mulţi colegi de la Asociaţia Liga Scriitorilor Filiala Buzău se vor putea bucura. Acolo unde şi mulţi membrii ai Uniunii Scriitorilor vor fi apreciaţi de colaborare. Acolo unde cele Şapte arte vor fi mult apreciate. Acolo unde tinerii care vor frecventa vor avea ce învăţa ce înseamnă cultura, tradiţiile, cultul muncii...
miercuri, 9 ianuarie 2019
POARTA AMINTIRILOR la numărul 25
Foaia de familie, literar-istorică, tradiții, turism, a ajuns la numărul 25, anul IV, cu mottoul:
Când ai rădăcini adânci/în respect și dragost de țară/poți hrăni sufletul/chiar și când insolenții te blochează. ( Dumitru K Negoiță).
* Pe pagina I a întâlnim articolul ,,Tradiții ursoiene,, și cartea lansată la ,,Casa Corpului Didactic,, București, ,,Darul îngerilor,,, autor Gina Agapie.
* Pagina a II a, cuprinde:
A. Aspecte de la Sărbătoarea Filialei Buzău a Ligii Scriitorilor, din 08 decembrie 2018, foto Sandu Chiva.
B. Debut proză
Parfumul sufletului, autor Alexandru Petrișor, clasa a VIII a. Șc. Gimnazială ,,Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu,,
* Pagina a III a
A. Debut proză
Un basm neobișnuit, într-o călătorie fantastică, autor Bârsan Iasmina, clasa a V a.
B. Debut poezie
Vorba românească și Bradule, copac frumos!, autor Cernat Andrei, clasa a V a
* Pagina a IV a
A. Debut proză
Un copil de preot, autor Niculiță Justina
B. Proză
Strălucitele cântări din seara Crăciunului la Biserica ,,Sf. Nicolae,, Buzău, autor Dumitru K Negoiță.

marți, 13 noiembrie 2018
La Buzău, a apărut revista ,,USCÂND O LACRIMĂ ", la nr. 61
DE CENTENAR
Uscând o lacrimă , în amintirea unor generaţii suferinde.
Acest număr, începe cu un anunţ privind a II a Aniversare a Filialei Buzău a LSR, cu o poză a rollupului confecţionat, urmat de articolul: Buzău şi casa din Ursoaia, continuat pe pagina 451.
Următoarele pagini cuprind articolul: Mitul Edenului în universul poetic al secolului XX, autor Al. Florin Ţene, Preşedintele Ligii Scriitorilor Români.
Urmează articolul: Ion Machidon-scriitor cu un CV consistent, demn de un clasic în viaţă, autor Marin Ifrim (USR).
POEZII:
Balada Oltului, autor Al Florin Ţene, membru corespondent al Academiei Româno-Americană.
Nedumerire; Lacrimi de cer şi În ceas de brumă, autor Cornel Diaconu (LSR).
Baladă pentru mileniul trei, autor Ioana Voicilă Dobre
Un cuvânt, autor Mihaela Socol,
Anotimpuri, Oana Andrei
O nouă revedere şi A rămas un trandafir, Sandu Chiva
,,Uscând o lacrimă", de Aurelian Mihai
EPIGRAME
Toamnă tristă, plină de umor!, autor Mihai Sălcuţan (LSR)
MESAJE despre revista noastră;
Petre Rotaru-Colţi
Ligya Diaconescu - Rm. Vâlcea
Marin Ifrim - Buzău
Camelia Pantazi Tudor - Bucureşti
Gheorghe Postelnicu - Pârscov
Nicolae Muşat - Buzău
Vlad Teodor Petcu - Bucureşti
Ioana Voicilă Dobre - Bucureşti
George St. Savu - Bucureşti
George Vlaicu - Bucureşti
Sandu Chiva - Buzău
CAREU ÎNCRUCIŞAT
Păcate 2, autor Petre Rotaru-Colţi
PROZĂ;
Jurnal de călătorie, autor Roxelana Radu
Buzău şi casa din Ursoaia, autor Dumitru K Negoiţă (LSR)
Prezenţa de spirit, autor Mihai Sălcuţan (LSR)
Tainele textului printre rânduri, autor Teo Cabel (LSR)
La Vipereşti s-a stins o lumină, Dumitru K Negoiţă (LSR)
Proiect iniţiat şi realizat cu succes, autor Elena Căpăţînă
Eseu; ,,Între sinucidere şi sacrificiu", autor Alexandru V. Dan
POEZII
Soldatul; Moştenirea, autor Dana Biţeanu
Ritual, autor Gheorghe Onea
COLABORATORII NOŞTRII, de-a lungul vremii.
ŞTIRI
O carte document cu un artizan al UNIRII PRINCIPATELOR, redacţia
INVITAŢIE
la Târgul Internaţional de carte GAUDEAMUS, Camelia Pantazi Tudor
APARIŢII EDITORIALE.
Volume ale autorilor;
Tudor Cicu
Florin Zirbo
Ioana Raluca Trandafir
Anastasia Gârneaţă
Mihaela Socol
Maria Adam
Aurelian Mihai
Sandu Chiva.

joi, 31 mai 2018
Poarta amintirilor la numărul 22
Foaia de familie literar.istorică, tradiţii, turism, iniţiată de Dumitru K Negoiţă, a ajuns la numărul 222anul III.
Publicaţia are următorul ,,Motto", creat de autorul ei,:
,,Când ai rădăcini adânci/în respect şi dragoste de ţară/poţi hrăni sufletul/chiar şi când însolenţii te blochează".
Îată, ce cuprinde:
Amintiri de ieri
* Februarie 1968, se prezintă o Nuntă din satul URSOAIA, com Vipereşti, jud. Buzău.
* Din ,,Viaţa Românească şi ,,Viaţa Basarabiei", la ceas aniversar., semnează Negoiţă K Negoiţă.
Alte amintiri
* Merită felicitaţi, semnează DKN
* Ruşeţu, semnează George Călin
* De bunavestire, semnează DKN
* ...La Fundaţia ,,Sf. Sava" de la Buzău, semnează George St. Savu
* Iaşi, semnează Elena Căpăţână.
Publicaţii primite
* ,,Renaşterea Ruşeţeană". Primită la 25 februarie 2018 la Ruşeţu de la scriitorul Dumitru Istrate Ruşeţeanu.
* ,,Întrezăriri". Primită la 26 aprilie 2018 la Pârscov, de la scriitorul Gheorghe Postelnicu.
* ,,Aripi". Primită la Şc. Gimnazială ,,Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu", de la scriitoarea Gina Agapie.
* ,,Aniversarea Bibliotecii Comunale Ion Băieşu Cernăteşti". Primită pe 9 mai 2018 la Cernăteşti de la nepoata lui Ion Băieşu.

miercuri, 4 aprilie 2018
Din ,,Viaţa Românească şi Viaţa Basarabiei", la ceas aniversar
Amintirile, pot concura ca fiind cele mai frumoase povestiri. Povestirile de la ,,Viaţa Românească", precum şi cele de la ,,Viaţa Basarabiei", acum, la Sărbătoarea Centenarului, pot fi aşezate lângă - Cele mai frumoase istorii literare.
În ceea ce mă priveşte, mă simt un cititor, şi nu numai, împlinit, având în biblioteca personală astfel de Amintiri, astfel de volume, în perioada Centenarului.
Iată, ce se spunea la sfârşitul lui martie, acum 112 ani, mai precis în anul 1906, la primul număr al ,,Vieţii româneşti":
,,Un popor nu-şi poate justifica dreptul la existenţă distinctă în sânul popoarelor civilizate, decât dacă poate contribui cu ceva cultură universală, dându-i nota specifică a geniului său".
Ca o scurtă istorie, revista s-a născut la îndemnullui G. Ibrăileanu către C. Stere, iar titlul a fost sugerat de Alexandru Vlahuţă.
Revista ,,Viaţa Basarabiei", a luat fiinţă în încercarea de-a relua tradiţiile vechii reviste, dintre anii 1913 - 1918, numite ,,Cuvânt moldovenesc".
,,Viaţa Basarabiei" apare odată cu amploarea mişcării regionaliste, printr-o modă de-a glorifica oraşul şi apostolatul tinerilor îndreptaţi înspre literatură.
Cu riscul unei repetiţii-ce poate fi mai frumos, ce bucurii mai mari se pot alătura unui român, iubitor de ţara lui, de amintirile acesteia, iubitor de literatură şi istorie literară, în vremea unei importante aniversări, Aniversarea Centenarului Unirii, generată de fostul Prim ministru buzoian Alexandru Marghiloman, la 27 martie 1918.

joi, 1 martie 2018
La Cenaclul din bibliotecă
...considerat
autoinvitat la
Cenaclul din bibliotecă
nici timpul
n-a reuşit
să vindece
rana generată
de măreţia
acelora care
au ucis bucuriile!
(Dintr-un viitor volum...)
autoinvitat la
Cenaclul din bibliotecă
nici timpul
n-a reuşit
să vindece
rana generată
de măreţia
acelora care
au ucis bucuriile!
(Dintr-un viitor volum...)
miercuri, 31 ianuarie 2018
Poarta amintirilor la numărul 19
Foaia de familie literar-istorică, tradiţii, turism, iniţiată de Dumitru K Negoiţă, a ajuns în anul III şi cuprinde următorul motto:
Când ai rădăcini adânci/în respect şi dragoste de ţară/poţi hrăni sufletul, chiar şi când însolenţii te blochează. (Dumitru K Negoiţă).
În amintirile de ieri
* Se menţionează ,,Corul învăţătorilor din comuna Vipereşti", care în anul 1978 încă mai funcţiona. Autor, dkn
La alte amintiri
* Este prezentat ,,Festivalul artelor de la Bisoca", din 16-19iulie 2010 şi o parte din activitatea privitoare la festivitatea de premiere. Autor, dkn
* Cenaclul Ligii Scriitorilor de la Cluj Napoca, din 30 noiembrie 2017, nominalizând pe cei care au luat cuvântul. Autor Al. Florin Ţene
* Sărbătoarea Filialei Buzău, a Ligii Scriitorilor, din 09 decembrie 2017. Unde sunt prezentaţi, atât membrii filialei prezenţi, alţi poeţi şi scriitori, precum şi mulţi din personalităţile prezente. Autor, Elena Căpăţână.
Amintiri de azi
* Eminescu sărbătorit la Şcoala Gimnazială Căpitan Aviator ,,Mircea T. Bădulescu" Buzău. Activitate iniţiată de colega noastră de la Ligă, prof. Agapie Gina. Autor, dkn.
Pe ultima pagină, sunt nominalizate revistele literare primite în ultima perioadă:
* ARIPI BUZOIENE, redactor-şef General de flotilă aeriană (R) Aurel Stan
* AGORA, redactor-şef Iulian Patca
* MOLDOVA LITERARĂ, redactor-şef, Mihai Ştirbu
* CARTELUL METAFORELOR, redactor-şef, Marin Ifrim
* ORIZONTURILE BUCURIEI, dir. publicaţiei Nicolae Muşat.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)